Avertir le modérateur

11/01/2017

Allez à l’essentiel, oubliez le superflu->FranceWebSharing->Emmanuel Leroy – Brexit, Trump, Fillon! Există în mod clar o schimbare de strategie în vârfurile elitelor mondialiste ...Să începem cu Brexit-ul, Să continuăm cu Donald Trump, Incheiem cu Fillon

5 Ianuarie 2017

 După votul în favoarea Brexit în Marea Britanie la 24 iunie, totul s-a derulat ca şi cum agenda mondializării părea abandonată sau în orice caz s-a pomenit cu o aripa frântă.

Prin urmare, dacă însuşi perfidul Albion, matricea istorică şi ideologică anglo-saxonă, abandonează nava europeană afundată în criza migranţilor şi cea financiară, atunci s-ar putea spune cel puţin că asistăm la o schimbare strategică fundamentală din partea celor care ţintesc o guvernare globală. Aşadar, din momentul în care arhivele declasificate ale CIA-ului din 2000 arătau legăturile strânse între presupuşii „Părinţi ai Europei” Jean Monnet şi Robert Schuman cu patronii lor anglo-saxoni, ne-am putea întreba în mod legitim care e interesul mondialiştilor de a lăsa în derivă un instrument preţios de control şi aservire a popoarelor.


Însă dacă oligarhia anglo-saxonă sau cel puţin o parte a acesteia a jucat cartea Brexit şi a victoriei lui Trump, ne pomenim în situația de a constata un caz de figură ideală pentru a orbi lumea şi a înşela chiar şi analiştii cei mai lucizi şi mai circumspecţi.


În realitate, însă, după ieşirea – pentru moment doar teoretică – a Marii Britanii din Uniunea Europeană, victoria lui Trump şi cea a lui Fillon, Reţeaua anticonformistă şi presa de alternativă cântă osanale pentru ceea ce pare a fi o schimbare radicală de paradigmă, faţă de care personal sunt mai mult decât dubitativ.

 

1.Să începem cu Brexit-ul

În mod obiectiv, plecarea „Godon”-ilor din instituţiile europene nu pot decât să-i bucure pe toţi apărătorii înflăcăraţi ai patriilor, întrucât este binecunoscut rolul jucat de Anglia în majoritatea războaielor ce au devastat Europa, şi asta după victoria zdrobitoare a armatelor franceze asupra englezilor în bătălia de la Castillon la 17 iulie 1453.

Lăsând la o parte falsa politeţe, consider că monarhia britanică n-a acceptat niciodată această înfrângere şi, mai larg, eliminarea ei de pe continent, şi că secole la rând, întreaga sa geopolitică a demonstrat că aceasta nu doar intenţionează să recâştige controlul asupra destinelor Franţei şi a Europei, dar dincolo de asta, din moment ce după marile descoperiri geografice a căpătat mijloacele necesare şi mai ales după revoluţia industrială, aceasta şi-a extins influenţa asupra întregii lumii.


Pentru a-şi atinge scopurile, ea a ştiut să combine supremaţia maritimă cu dominaţia financiară, teoretizată în secolul al XVI-lea de către navigatorul englez Sir Walter Raleigh, acesta fiind primul care s-a exprimat în felul următor: „Cel care controlează marea, controlează comerţul mondial; cel care controlează comerţul, controlează bogăţia; cel care controlează bogăţia lumii, controlează însăşi lumea.


Dar să revenim la Brexit. Am convingerea că vârful piramidei oligarhiei britanice – nu cititorul de rând al ziarului „Times” – a luat act recent de eşecul strategiei neoconservatorilor americani în ceea ce priveşte preluarea controlului total asupra lumii după căderea Uniunii Sovietice. Astfel, lumea anglo-saxonă a avut o perioadă de oportunitate relativ scurtă la scara istoriei – 1991/2000 – pentru a pune stăpânire pe Eurasia ca urmare a căderii definitive a Moscovei.

Totuşi, pe durata mandatelor lui Gorbaciov şi Elţîn, stăpânii finanţelor mondiale n-au putut să viseze la nişte parteneri mai buni pentru a pune în genunchi ultima ţară liberă de pe continentul eurasiatic. Şi de fapt, prin jefuirea bogăţiilor, amputarea teritoriilor şi inocularea în doze mari a otrăvii liberale în venele slave, totul a fost pus în aplicare pentru atingerea visului dement al adepţilor unei guvernări mondiale.


Dar la răscrucea mileniilor, încetul cu încetul, Rusia s-a trezit şi a început să conştientizeze treptat că „partenerii” occidentali nu doresc atât un parteneriat, cât o capitulare în toată regula. Anumiţi autori anti-conformişti, precum Pierre Hillard, în ciuda calităţii lucrării acestora, susţin în permanenţă precum că liderii ruşi sunt uneltele Sistemului. Personal, însă, consider că realitatea e mult mai complexă şi va necesita în timp o analiză mult mai detaliată. Faptul că Vladimir Putin, de exemplu, – deşi are o aversiune totală faţă de ideologie – provine din şcoala „liberală” a KGB-ului nu lasă loc de îndoială.


Însă convingerea mea este că iniţial geografia, apoi istoria, după care descoperirea treptată a voinţei nestăpânite a anglo-saxonilor de a-şi subjuga ultimul popor liber de pe continentul eurasiatic l-au determinat pe Vladimir Putin, iar alături de el – majoritatea poporului rus, să conştientizeze adevăratele mize, acesta începând să elaboreze o alternativă la ideologia occidentală. A se vedea la acest subiect remarcabilul articol al lui Aleksandr Dughin asupra cezarismului.


Această deşteptare a Marii Rusii şi formidabila modernizare a armatei ruse, realizată doar într-un deceniu, a temperat speranţele anglo-saxonilor şi neoconservatorilor de a-şi înfăptui cucerirea militară a lumii într-o scurtă perioadă de timp prin impunerea presupusei lor superiorităţi tehnologice.


Ce legătură ar avea toate aceste întâmplări cu Brexit-ul?

Ei bine, pur şi simplu atunci când Sistemul se izbeşte de o rezistenţă pe care n-o poate învinge, acesta utilizează căi ocolite pentru a-şi atinge scopurile. Luând act de superioritatea militară rusă faţă de tehnologia occidentală, inclusiv faţă de cea americană, el a revenit la ceea ce ştie să facă mai bine, adică la ingineriile financiare şi la ceea ce City-ul a început să facă prin intermediul DST-ului.


Pentru a înţelege mai bine logica sistemului, trebuie să avem mereu în minte că oligarhia, Noua Ordine Mondială, clasa superioară mondială, iniţiaţii, marea finanţă, numiţi-i cum doriţi, urmăresc în permanenţă acelaşi scop, şi asta de secole, generaţie după generaţie: a obţine controlul total a întregii umanităţi. Aşadar, Brexit-ul trebuie văzut nu ca o eliberare a unui popor din ghearele mondializării, ci pur şi simplu ca o pauză sau mai curând o reorientare a strategiei adevăraţilor emiţători de ordine.


Am putea împinge presupunerile noastre şi mai departe, imaginându-ne, de exemplu, că afacerea murdară Strauss-Kahn de la hotelul „Sheraton” din New York în 2011 a scos în vileag premisele a ceea ce vedem să se manifeste la ora actuală într-o manieră mult mai clară. Trebuie amintit faptul că fostul director al FMI, în conformitate cu anumite competenţe ale sale, a urmat o politică de stabilire a drepturilor speciale de tragere, în strânsă legătură cu China şi Rusia, situaţie în care Libia urma să joace un rol iniţial important, datorită politicii sale africane şi ponderii pe care o aveau rezervele ei financiare prin intermediul fondurilor sale suverane. Dar dacă implementarea acelor faimoase DST, dorite de către City, îi conveneau Chinei şi unor ţări emergente, care tindeau de asemenea să scape de presiunea dolarului, este evident că oligarhia americană nu putea să vadă cu ochi buni evadarea din supremaţia dolarului, care îi asigură dominaţia asupra sistemului financiar mondial.


Am putea, deci, presupune că această cădere a şefului FMI a scos în vileag confruntarea dintre anumite cercuri de la City şi unele cercuri de pe Wall Street, precum şi că Dominique Strauss-Kahn a fost prima victimă de anvergură a ceea ce poate fi văzut ca o sciziune în tabăra globaliştilor, iar în acest război fratricid, în toate sensurile acestui termen, Wall Street-ul şi complexul militar-industrial american au fost cei care au repurtat prima victorie.

Şi această victorie a fost urmată de alta, şi anume căderea dictatorului libian, cea de-a doua victimă de anvergură în lupta dintre dolar şi ceea ce încă mai reprezintă lira sterlină. Altfel spus, anul 2011 mai poate fi considerat şi ca un an al dominaţiei mondiale a complexului militar-industrial american, reprezentat pe scena internaţională de către Hillary Clinton şi valeţii săi europeni Cameron şi Sarkozy.

Şi asta probabil pentru că ea a servit în mod remarcabil interesele unei părţi a oligarhiei americane aflate deja în conflict cu City, care a găsit în persoana lui Hillary Clinton un campion al taberei democrate, menite să apere cu orice preţ, inclusiv cu preţul unui război mondial, preeminenţa Statelor Unite asupra restului lumii. Anume din această perspectivă am putea vedea candidatura lui Trump ca un contra-atac al City, destinat temperării progresive a veleităţilor de dominaţie mondială a SUA prin forţa brută, prin realinierea puterii americane şi supunerea acesteia singurei voinţe a matricei londoneze.

 

2.Să continuăm cu Donald Trump

Există un fapt care a fost mai puţin accentuat, şi anume că primul om politic european care s-a întâlnit cu Donald Trump după alegerea acestuia este Mister Brexit în persoană, şi anume însuşi Nigel Farage, ex-preşedinte UKIP, demonstrând prin asta că forţele care au susţinut ieşirea Regatului Unit din UE au fost pe aceeaşi linie cu cele care l-au susţinut pe Donald Trump în SUA.


Cât priveşte personajul extrem de controversat care este noul stăpân al Casei Albe, informaţiile difuzate fiind contradictorii, ar trebui să aşteptăm mai multe luni înainte de a vedea cum se va contura în realitate noua politică internă şi internaţională a Statelor Unite.


Dacă e să pornim de la ceea ce ni s-a transmis pe parcursul campaniei electorale sau de la propriile declaraţii ale lui Donald Trump – fără a zăbovi asupra aspectelor indecente sau asupra suspiciunilor de viol -, am putea să deducem în mod normal următoarele elemente:

În politice internă:

  1. a) reindustrializarea ţării;
  2. b) stoparea imigraţiei (sud-americane şi musulmane);
  3. c) punerea la respect a Wall Street-ului și a Sistemului Federal de Rezerve al SUA;
  4. d) reducerea impozitelor pentru întreprinderi;
  5. e) relansarea printr-o politică de ample investiţii în infrastructură;
  6. f) independenţa energetică prin intermediul gazului şi petrolului de şist.

Dacă e să ne reţinem la primele trei puncte şi dacă acestea vor fi într-adevăr puse în aplicare începând cu luna ianuarie, ar fi vorba în mod cert de o revoluţie, radical diferită faţă de politica promovată de către Statele Unite de la Jimmy Carter încoace.

Dacă e să luăm în calcul faptul că politica americană, începând cu anii 1970, a favorizat în mod evident „offshorizarea” marii finanţe prin delocalizarea industrială a întregii lumi occidentale, în beneficiul Asiei şi al Chinei în particular şi prin dezvoltarea simultană de paradisuri fiscale, proiectele lui Donald Trump sunt în mod clar în dezacord izbitor cu această politică de distribuţie a bogăţiei la nivel mondial.


Și ca să spunem lucrurilor pe nume, atunci când o uzină este mutată din Cleveland la Shanghai sau de la Detroit la Kuala Lumpur, ajungem să constatăm următoarele: s-a produs sărăcirea claselor medii şi populare americane; s-a înregistrat o îmbogăţire a populaţiilor asiatice şi pe deasupra creşterea considerabilă a marjei de profit a societăţilor transnaţionale şi a principalelor bănci care le controlează.

Deci, dacă Trump îşi va menţine angajamentele electorale, vom asista la o redinamizare a societăţii americane în detrimentul marii finanţe internaţionale. Va merge oare această voinţă până la răsturnarea puterii exorbitante a Rezervei Federale şi la restabilirea unui capitalism de stat, asemenea celui care a dominat în Statele Unite înainte de 1913, anul creării Rezervei Federale? Viitorul ne va arăta.


Ceea ce deja s-a obţinut este faptul că victoria lui Trump a eliberat în mod evident anumite conştiinţe din lumea anglo-saxonă, în particular în lumea mass-media, deoarece am început să vedem în presa britanică articole ce repun în discuţie versiunea oficială a atentatelor din 11 septembrie, un lucru absolut inimaginabil cu doar o lună în urmă.

În politica internaţională:

  1. afişarea unei voinţe de cooperare cu Rusia;
  2. iniţierea unor tensiuni cu China prin anunţarea restabilirii unor tarife vamale ridicate;
  3. renunţarea la războaiele de agresiune şi în particular în cazul conflictului din Siria;
  4. repunerea în discuţie a acordurilor internaţionale privind schimbările climatice;
  5. repunerea pe tapet a problemei ridicării sancţiunilor contra Iranului.

Să le luăm pe rând.

Voinţa de a coopera cu Rusia, în special în lupta contra terorismului – sponsorizat la scară largă de către Statele Unite şi aliaţii lor -, este cea mai bună noutate la care putea spera Rusia, ceea ce şi explică marea satisfacţie exprimată la Moscova după victoria candidatului republican.

Este evident faptul că dacă, dimpotrivă, ar fi câştigat Hillary Clinton, riscurile iminente de declanşare a unui al treilea război mondial nu erau deloc neglijabile şi că un şir de semnale alarmante au şi fost lansate în ultimele luni în Europa şi în Marea Chinei.

Cât priveşte reluarea tensiunilor cu China, s-ar întâmpla pentru prima dată după sfârşitul anilor 1960 când am asista la reluarea conflictelor cu Imperiul de mijloc. Încă din perioada lui Nixon relaţia cordială între China şi SUA practic nu a cunoscut hiatusuri, cu excepţia tulburărilor create odată cu sfârşitul războiului din Vietnam din 1975. Este important să se ţină cont de aspectul respectiv, deoarece acesta e în dezacord cu alianţa financiară pe care a angajat-o Londra cu Pekinul, prin intermediul introducerii DST-ului şi susţinerii Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură – altfel zis, o susţinere a politicii strategice a Chinei: o centură, un traseu.


În chestiunea războaielor de agresiune este vorba de o turnură majoră (dacă această promisiune va fi respectată) a politicii externe americane de după 1945. În particular, stoparea susţinerii de către Statelor Unite a politicii de  destabilizare a statelor laice din Orientul Apropiat şi Mijlociu şi din Africa de Nord, promovată de către Arabia Saudită şi Qatar cu ajutorul Fraţilor Musulmani, ar reprezenta o schimbare fundamentală a strategiei din partea lumii anglo-saxone şi, în plus, va demonstra o separare netă între politica Londrei şi cea a Washingtonului.


Ceea ce ar fi de reținut în această evoluţie este faptul că remodelarea Marelui Orient Mijlociu, elaborată în oficinele neoconsevatoare, care cel mai probabil sunt în legătură cu statul Israel, va cunoaşte o stopare bruscă, care deja se conturează prin reluarea alianţei manifestate de către Egipt, acesta raliiindu-se luptei contra terorismului în Siria.


Dacă aş fi în locul primului-minstru israelian, aş începe să mă întreb despre alianţa reînnoită în 1917 între Lord Balfour şi Theodor Herzl.


În ceea ce ţine de repunerea în discuţie a angajamentelor americane privind acordul COP 21, este vorba aici de o declaraţie mult mai importantă decât pare. În consecinţă, în pofida furtunilor mediatice din presa mainstream asupra unanimităţii între „experţi” şi guverne, inclusiv papa, asupra chestiunii încălzirii globale, este interesant de observat că noul preşedinte american şi-a exprimat scepticismul vizând pretinsa încălzire a pământului.

După ce am examinat originea acestei farse, precum şi larma mediatică fenomenală care o acompaniază, consider că am putea cădea de acord că aici este vorba de o nouă escrocherie, de această dată de anvergură planetară, menită să ne facă să acceptăm faptul că în anii viitori va trebui să plătim noi taxe – ghiciţi cui anume? – pentru a avea dreptul să respirăm un aer „sănătos.


Şi, în sfârşit, în ceea ce priveşte poziţia lui Donald Trump asupra acordului cu Iranul, mărturisesc sincer că mă pierd în supoziţii. A vrut el oare să îmblânzească lobby-ul sionist în cadrul alegerilor prezidenţiale? Oare a pus el în aceeaşi torbă regatul wahhabit, ISIS/DAESH/EI, Fraţii Musulmani şi Republica Islamică Iran? Este el pe punctul să aplice politica Israelului, având în vedere relația lui strânsă cu Beniamin Netanyahu?

Singurul lucru cert este că geopolitica îşi are regulile sale şi că mi se pare dificil să se împace o politică de alianţă cu Rusia pentru eradicarea terorismului, în particular în cazul teatrului de operaţiuni din Siria, cu o politică agresivă de reluare a acordurilor cu Iranul, ţinându-se cont de faptul că ultimul este un actor major în lupta împotriva otrăvii islamului integrist în acţiune în Irak şi în Siria.


În orice caz, chiar dacă nu suntem la capătul surprizelor pe care ni le rezervă alegerea lui Trump, este cert faptul că ascensiunea lui constituie o schimbare tectonică majoră, efectele căreia încă n-am reuşit să le estimăm până la capăt, în mod special în Europa şi în particular în Franţa.

 

3.Să încheiem cu Fillon

Este foarte probabil că victoria acestuia la alegerile primare ale dreptei sunt în legătură directă cu victoria lui Donald Trump, ultima fiind o consecinţă logică a Brexit-ului.

Punctul comun care uneşte aceste trei surprize ale ultimelor luni este prăbuşirea completă a instituţiilor de sondare a opiniei publice şi a mass-media dominante, care în toate trei cazurile au dat de-a valma câştig de cauză taberei adverse.

Prima constatare care e în consonanţă cu ideea de sciziune în sânul taberei mondialiştilor, voinţa de schimbare strategică, afişată de către o facţiune a oligarhiei, n-a fost luată în seamă de către canalele obişnuite cu difuzarea gândirii unice. Această afirmaţie merită să fie temperată prin excepţiile notabile din presa anglo-saxonă, dar – vai! – nu şi din presa conformistă franceză, aliniată în totalitate la vechile standarde ale mondializării

1.0. Va trebui să i se explice că s-a trecut la versiunea
2.0 şi că aceasta include anumite reverenţe faţă de personaje atât de atipice cum e Trump şi atât de insipide cum este Fillon.

A doua constatare: se pare că puterea reţelelor sociale de a crea valuri puternice sau de a inversa tendinţele începe să-şi producă efectele. Începând cu anul 2003 şi revoluţia color ce a determinat căderea preşedintelui Şevarnadze în Georgia şi până în zilele noastre, reţelele sociale s-au dezvoltat în mod considerabil, iar influenţa asupra creierilor exercitată de către aceste reţele a cunoscut un salt enorm. Impactul este mult mai puternic decât al reţelelor militanţilor de tipul Avaaz, binecunoscut pentru finanţarea de către George Soros; de acum încolo este posibil de a încărca întreg spaţiul virtual cu dezinformare sau cu informaţii părtinitoare pentru a ruina o candidatură (Alin Juppé), inclusiv prin intermediul canalelor de Internet anticonformiste.


În ceea ce priveşte poziţia lui François Fillon contra avortului sau în favoarea acestuia, ar fi bine să ne amintim de fabulele lui La Fontaine: „Sunt o pasăre, priviţi-mi aripile, sunt un şoarece, trăiesc ca guzganii…”


Fără a intra în această dispută, care nu mă interesează deloc, fie că ar fi vorba de o postură sau de o impostură, mi se pare mult mai interesant să înţelegem de ce Fillon l-a învins pe Juppé, în timp ce totul părea să indice că Sistemul în versiunea lui franceză votase pentru primarul de Bordeaux deja de mai multe luni.

Mai mult decât atât, calchierea după Brexit şi alegerea lui Trump mi se pare destul de valabilă; şi de această dată ne aflăm în faţa a ceea ce pare a fi o ruptură în sânul Sistemului sau o facţiune pe care o numim arheo-americană sau clintoniană, dacă doriţi, care îl susţine pe Juppé (vechiul Young leader), în timp ce o altă facţiune, pe care am putea-o numi neoglobalistă, a înţeles – sau a fost informată în mod corespunzător – că strategia s-a schimbat şi că de acum încolo ar trebui să-şi schimbe direcţia.


Şi ceea ce ne mai deranjează în cazul lui Fillon e faptul că acest insignifiant om politic de provincie este fiu spiritual al lui Joël Le Theule, fost deputat din partea Sarthei, care l-a și introdus pe François Fillon în farmecele şi chinurile vieţii politice franceze.

Şi iată că ne-am pomenit cu acest viitor preşedinte cvasi-desemnat, ex-gaullist social, transformat în dublu ultra-liberal şi foarte conservator de când cu viitorul său omolog de dincolo de Atlantic Donald Trump.


Acum este clar că François Fillon, având susţinerea oficială a mediilor catolice de la „Le Manif pour tous”[5], cu excepţia unui accident oricând posibil, vede alegerile prezidenţiale din anul viitor aproape câştigate şi că vom avea un guvern ultra-liberal şi ultra anti-social în exerciţiu, spre marea satisfacţie a păpuşarilor care trag de sfori. Şi pentru a vă arăta că este dificil de a te afla în acest coş de crabi, puneţi-vă un pic în locul lui Alain Juppé, căruia personaje importante i-au declarat cu certitudine, de cel puţin doi sau trei ani, că acum va fi rândul lui să guste din deliciile puterii şi care, după toate acestea, l-au anunţat brusc că, după toate câte au fost, nu el va fi alesul, ci altul, al cărui profil se potriveşte mai bine politicii care se doreşte a fi promovată sau evoluţiei mentale pe care o cunoaşte ţara.

Şi dacă aţi citit cu atenţie notiţele făcute de „French-American Foundation”, aţi observat că un oarecare Henri de Castries (director general al AXA) a fost membrul (promoţia 1994) acesteia şi că a fost, deci, foarte apropiat de Alain Juppé în calitate de „co-Young leader”.


Dar Henri de Castries, descendentul marchizului de Sade, potrivit descrierii sale de pe Wikipedia, este în acelaşi timp, începând cu 2011, conducătorul grupului Bilderberg, acesta revendicându-şi fără nici un complex apropierea sa specială cu noul patron al dreptei republicane, şi asta după ce a susţinut, ca de obicei fără nici un minim complex, candidatura lui François Hollande în 2012.


În concluzie, mi se pare important să privim toate evenimentele care au survenit cu o maximă circumspecţie şi se cuvine, mai ales, să nu ne lăsăm abuzaţi de declaraţiile de circumstanţă sau de către trişorii puşi să ne deturneze atenţia de la ceea ce se întâmplă într-adevăr. Sistemul este mare maestru în arta de a manipula lumea.


Există în mod clar o schimbare de strategie în vârfurile elitelor mondialiste şi, foarte probabil, o luptă pe viaţă şi pe moarte între facţiunea arheo-americană şi cea neoglobalistă este în desfăşurare. Majoritatea elitelor franceze, în particular cele mediatice, încă n-au înţeles raţiunile şi mizele acestor schimbări. Se cuvine să fim de o luciditate extremă în lunile care vin, deoarece schimbările vor fi profunde şi brutale. În aparenţă, ideile conservatoare, revenirea la tradiţie, consolidarea naţiunilor şi a identităţilor vor fi ridicate în slăvi. Dar este bine să nu se uite că Sistemul este inamicul declarat al patriilor, al popoarelor şi al tradiţiilor.


Scopul lor este să ajungă la o dominaţie absolută asupra unei umanităţi dezrădăcinate, fără memorie şi la înrobirea acesteia prin controlul total asupra minţilor. Reţelele „sociale”, banii „digitali”, transhumanismul, omul bionic… iată câteva elemente din proiectul lor, iar eu unul nu consider că Brexit, Trump sau Fillon sunt de natură să împiedice acest dezastru anunţat.

Asta doar dacă Sfânta Rusie nu va continua să joace rolul „micului sat galez”, care încă mai rezistă şi va rezista întotdeauna în faţa invadatorilor… Cine ştie?

10/01/2017

Avoir un Ami->-> A friend in need is a friend indeed, Majoritatea elitelor franceze, în particular cele mediatice, încă n-au înţeles raţiunile şi mizele acestor schimbări. Se cuvine să fim de o luciditate extremă în lunile care vin, deoarece schimbările

a-friend-in-need-is-a-friend-indeed

WASHINGTON, U.S. - Even as one of the most controversial post-election weeks draws to a close - America is still engaged in heated debate on the new revelations that the nation has come face to face with over the last few days. 

Except, in this debate, half of the panel is shocked and the other half seems to be blinded.   

U.S. President-elect Donald Trump for one, is trying his best to downplay the explosive U.S. intelligence report, that could have otherwise, through the hands of the American media, managed to outrage every citizen of the country. 

On Friday, U.S. intelligence released an unclassified report on the role of Russia in the U.S. election outcome shortly after briefing president-elect Donald Trump on its conclusions.

Since then, the explosive findings of the report have received lesser attention than Trump’s reactions to it. 

In its report, the intelligence agencies laid down their case for how and why Russia sought to influence the 2016 election, specifically aimed at helping the Republican nominee and discrediting his Democratic rival Hillary Clinton.

The report stated, “We assess Russian President Vladimir Putin ordered an influence campaign in 2016 aimed at the U.S. presidential election. Russia’s goals were to undermine public faith in the U.S. democratic process, denigrate Secretary Clinton, and harm her electability and potential presidency. We further assess Putin and the Russian Government developed a clear preference for President-elect Trump. We have high confidence in these judgments.”

It went on to add, “We also assess Putin and the Russian Government aspired to help President-elect Trump’s election chances when possible by discrediting Secretary Clinton and publicly contrasting her unfavourably to him. All three agencies agree with this judgment. CIA and FBI have high confidence in this judgment; NSA has moderate confidence.”

“When it appeared to Moscow that Secretary Clinton was likely to win the election, the Russian influence campaign began to focus more on undermining her future presidency,” the report read.

There was also mention of the personal motivation behind Putin's working toward preventing Clinton from becoming president.

"He has publicly blamed her since 2011 for inciting mass protests against his regime in late 2011 and early 2012, and... holds a grudge for comments he almost certainly saw as disparaging him," the report stated.

According to intelligence agencies, Russian military intelligence used intermediaries such as WikiLeaks, DCLeaks.com and the Guccifer 2.0 personal to release emails that it had acquired from the Democratic National Committee and top Democrats as part of the effort.

The report said the operation went for "targets associated with both major U.S. political parties."

The report assessed with "high confidence" that the GRU, Russia's military intelligence agency, had used those intermediaries to release “U.S. victim data obtained in cyber operations publicly and in exclusives to media outlets and relayed material to WikiLeaks."

It noted that Russia's state-sponsored news agency Russia Today (RT) "has actively collaborated with" WikiLeaks, which published the leaked documents and emails hacked from Democrats during the presidential campaign.

In addition, the report also revealed that “Moscow also saw the election of President-elect Trump as a way to achieve an international counterterrorism coalition against the Islamic State in Iraq and the Levant (ISIL).” 

According to U.S intelligence, this was another motivating factor for the meddling by Russia.

In a strategic move immediately after the release of this document’s findings and to win over the initial outcry that was sure to follow - Trump vowed to get tough on the hacking, without directly addressing the Russian involvement.

He said, "Russia, China, other countries, outside groups and people are consistently trying to break through the cyber infrastructure of our governmental institutions, businesses and organisations, including the DNC.”

Carefully adding, “There was absolutely no effect on the outcome of the election including the fact that there was no tampering whatsoever with voting machines," Trump said.

He even pledged to form a task force to address cyber threats within 90 days of taking office.

Then, as the debate was kept alive on both traditional and social media, Trump said on Saturday, “Having a good relationship with Russia is a good thing, not a bad thing."

He added, “We have enough problems without yet another one.”

In a series of tweets, he even labelled those who think otherwise as “stupid people or fools.”

With the new cabinet to take charge and Trump all prepared to take office on January 20 - it remains to be seen if he will directly address the findings of the country’s intelligence agencies on Wednesday, in his first press conference since being elected as the 45th President of the United States.

Majoritatea elitelor franceze, în particular cele mediatice, încă n-au înţeles raţiunile şi mizele acestor schimbări. Se cuvine să fim de o luciditate extremă în lunile care vin, deoarece schimbările vor fi profunde şi brutale. În aparenţă, ideile conservatoare, revenirea la tradiţie, consolidarea naţiunilor şi a identităţilor vor fi ridicate în slăvi. Dar este bine să nu se uite că Sistemul este inamicul declarat al patriilor, al popoarelor şi al tradiţiilor.


Scopul lor este să ajungă la o dominaţie absolută asupra unei umanităţi dezrădăcinate, fără memorie şi la înrobirea acesteia prin controlul total asupra minţilor. Reţelele „sociale”, banii „digitali”, transhumanismul, omul bionic… iată câteva elemente din proiectul lor, iar eu unul nu consider că Brexit, Trump sau Fillon sunt de natură să împiedice acest dezastru anunţat.

Asta doar dacă Sfânta Rusie nu va continua să joace rolul „micului sat galez”, care încă mai rezistă şi va rezista întotdeauna în faţa invadatorilor… Cine ştie?

08/01/2017

Lettre d'information de la Comédie-Française avec FranceWebAsso, FranceWebSharing & MyNewsCenterNavigator

 Pour Vous et avec Vous !


Pour vous aider à réaliser vos projets et vos ambitions nous mettons FranceWebNewsCenter à votre service. Si vous êtes désireux d'apporter votre contribution à notre laboratoire d'idées, à vous d'agir !

Contact

Stefan V. Raducanu, Président FranceWeb, "leader du troisième type"

 Tél:+33(0)1 39 65 50 34 Mobile : +33(0)6 21 97 47 99

20150119_111926.jpg

Si cet e-mail ne s'affiche pas correctement, veuillez utiliser le lien suivant :
http://lien.comedie-francaise.fr/u/gm.php?prm=bpLKu2N5wc_292089264_1046727_28128
 
Dispatch - Copie.jpgfoule.jpg1341760684876.jpg
 
 
 
 
 
 


Éric Ruf, administrateur général, la société des Comédiens-Français, la Troupe, l’ensemble des personnels techniques et administratifs de la Salle Richelieu, du Théâtre du Vieux-Colombier, du Studio-Théâtre et des ateliers de décors de la Comédie-Française, vous présentent leurs meilleurs vœux pour l’année 2017.
 
 
 
Ouverture de la billetterie, seconde partie de saison
 
 
 
Les réservations pour les spectacles présentés
Salle Richelieu du 1er mars au 25 juillet 2017 ouvrent

mercredi 18 janvier à 11h
pour les détenteurs de Cartes Comédie-Française

mercredi 25 janvier à 11h
tout public

Les réservations pour les spectacles présentés au Théâtre du Vieux-Colombier et au Studio-Théâtre sont ouvertes depuis juin 2016.
Saison 2016-2017
 
 
Actualités de la Troupe
 
 
© Stéphane Lavoué
 
Depuis le 1er janvier 2017, Claude Mathieu est Doyenne de la Troupe. Elle succède dans ces fonctions à Gérard Giroudon, nommé sociétaire honoraire.
Georgia Scalliet et Jérémy Lopez ont pour leur part été nommés sociétaires, également le 1er janvier 2017.
L'ensemble de la Troupe
 
 
Nos prochaines créations
 
 
LA RÈGLE DU JEU
Jean Renoir, mise en scène Christiane Jatahy
© Christophe Raynaud de Lage
Chef-d’œuvre cinématographique dont le scénario est devenu un classique, La Règle du jeu entre au Répertoire dans une mise en scène de Christiane Jatahy. Elle crée une version théâtrale et filmée en prise avec les mutations de la société contemporaine, prenant l'ensemble du bâtiment Richelieu pour décor : «Il m’importait de penser la question de la mémoire de cette maison, du passé et du présent, tout ce qui fait son identité.»

4 février > 15 juin, Salle Richelieu
Achat de billets
En savoir plus
 
INTÉRIEUR
Maurice Maeterlinck, mise en scène Nâzim Boudjenah
© Nâzim Boudjenah
Nâzim Boudjenah met en scène Intérieur dans un décor animé qui joue sur l’artifice et le vivant, en lien avec le goût de Maeterlinck pour la machinerie, la marionnette et l’illusion d’optique : «Pantins de bois ou marionnettes humaines ignorantes du joug de la destinée, ce n'est pas un simple thriller que les personnages d'Intérieur vivent devant nous, ils sont plutôt les instruments d'une observation à la fois introspective et sensorielle de l'être».

26 janvier > 5 mars à 18h30, Studio-Théâtre
Achat de billets
En savoir plus
SINGULIS # 1 LE BRUITEUR
Christine Montalbetti, par Pierre Louis-Calixte
© Christine Montalbetti
Les Singulis s'ouvrent cette saison avec Pierre Louis-Calixte dans un texte original et ludique.
À partir de l’histoire d’un père dont le fils a fugué dans la forêt, il nous entraîne dans une exploration théâtrale et sonore du savoir-faire magique du bruiteur : «C’est une belle liberté de jeu que m’offre ce personnage de bruiteur-conteur, puisque affranchi des limites du personnage unique.» Dans son studio, entre accessoires et micros, il se prend au jeu de la fiction, le rêve surgit.

conception et interprétation Pierre Louis-Calixte
conseil en bruitage Judith Guittier

2  > 12 février à 20h30, Studio-Théâtre
Achat de billets
En savoir plus
 
SINGULIS
Festival de seuls-en-scène au Studio-Théâtre
© Vincent Pontet
Après Le Bruiteur, à découvrir cette saison :
L’ENVERS DU MUSIC-HALL Colette
conception et interprétation Danièle Lebrun
adaptation et collaboration artistique Marcel Bluwal
22 février > 5 mars

AU PAYS DES MENSONGES Etgar Keret
conception, adaptation et interprétation Noam Morgensztern
29 mars > 9 avril

L’ÉVÉNEMENT Annie Ernaux
conception et interprétation Françoise Gillard
collaboration artistique Denis Podalydès
19 > 30 avril

à 20h30, Studio-Théâtre

Découvrez le Passeport festival Singulis
 
 
Et aussi
 
 
 
LE PETIT-MAÎTRE CORRIGÉ
Marivaux, mise en scène Clément Hervieu-Léger
Une comédie écrite par Marivaux pour les comédiens de la Troupe, et que l’on n’avait plus vue à la Comédie-Française depuis sa création en 1734.

> 24 avril, Salle Richelieu
Achat de billets  En savoir plus



LE MISANTHROPE
Molière, mise en scène Clément Hervieu-Léger
Pourquoi monter les classiques ? Clément Hervieu-Léger répond en citant Antoine Vitez : «Il est indispensable de travailler sur la mémoire sociale.»

> 26 mars, Salle Richelieu
Achat de billets En savoir plus



ROMÉO ET JULIETTE
Shakespeare, mise en scène Éric Ruf
Face à l'histoire d'amour absolue entre Roméo et Juliette, Éric Ruf précise : «Il y a un soleil noir dans cette pièce, c’est cela qu’il faut travailler.»

> 1er février, Salle Richelieu
Achat de billets En savoir plus
Retrouvez l'ensemble de la saison
 
 
À la Comédie-Française il y a 126 ans… 
 
 
Photo de répétition, 1891 © coll. Comédie-Française
 
JOURNÉE PARTICULIÈRE, le 24 janvier 1891
Venez revivre la création houleuse de Thermidor, qui créa des polémiques, des manifestations jusqu’à l’interdiction de la pièce.
Lecture-spectacle. Responsable artistique Sylvia Bergé
Coordination Agathe Sanjuan, conservatrice-archiviste de la Comédie-Française

samedi 7 janvier à 15h, Théâtre du Vieux-Colombier
Achat de billets
En savoir plus
 
 
Hors-les-murs
 
 
© Cosimo Mirco Magliocca
 
LES ENFANTS DU SILENCE
Mark Medoff, mise en scène Anne-Marie Etienne
Dans cette histoire d’amour impossible, la metteure en scène s’est passionnée pour ces personnages en lutte «contre les préjugés, les barrières sociales et culturelles».

17 janvier > 26 février, Théâtre Antoine
Tarifs préférentiels pour les détenteurs de Cartes Comédie-Française
Achat de billets
Théâtre Antoine
 
 
La Comédie-Française au cinéma
 
 
 
Dans le cadre de notre partenariat avec Pathé Live, Le Misanthrope de Molière, mis en scène par Clément Hervieu-Léger, est la deuxième pièce de la Comédie-Française retransmise cette saison au cinéma, en France et à l’étranger.

Diffusion en direct jeudi 9 février à 20h30
Diffusion en différé 27 février > 30 juin

Billets en vente en caisse et/ou sur les sites Internet des cinémas
Cinémas participants
En savoir plus
 
 
Boutique-librairie
 
 
 
Des jeux édités par la Comédie-Française pour tout savoir sur Molière et le théâtre classique, avec notamment Molière et la Comédie-Française ou le memory des tirades Côté Cour, Côté Jardin...
Boutique en ligne​​
 
 
Offres partenaires
 
 
 
THÉÂTRE NATIONAL DE CHAILLOT
LE DERNIER TESTAMENT
d’après Le Dernier Testament de Ben Zion Avrohom de James Frey
mise en scène Mélanie Laurent
25 janvier > 3 février

Tarif préférentiel
En savoir plus


LA COLLINE - THÉÂTRE NATIONAL
LE TEMPS ET LA CHAMBRE
Botho Strauss
mise en scène Alain Françon
6 janvier > 3 février

Tarif préférentiel
En savoir plus



THÉÂTRE DE LA VILLE
POLYEUCTE
Pierre Corneille
mise en scène Brigitte Jaques-Wajman
10 > 21 janvier au Théâtre des Abbesses

Tarif préférentiel
En savoir plus



MUSÉE D’ART MODERNE DE LA VILLE DE PARIS
BERNARD BUFFET
Rétrospective
> 26 février

Laissez-passer
En savoir plus

Retrouver l'ensemble des offres
 
SALLE RICHELIEU
Pla­ce Colett­e
Pari­s 1­er
01 44 58 15 15
 
THÉÂTRE DU
VIEUX-COLOMBIER
2­1 ru­e du Vieu­x-Colombier
Paris 6­e
0­1 44 3­9 87 0­0 / 0­1
 
STUDIO-THÉÂTRE
Galerie du Carrousel du Louvre
9­9 ru­e de Riv­oli
Par­is 1e­r
0­1 4­4 5­8 98 ­58
 
Toute l'info avec 20minutes.fr, l'actualité en temps réel Toute l'info avec 20minutes.fr : l'actualité en temps réel | tout le sport : analyses, résultats et matchs en direct
high-tech | arts & stars : toute l'actu people | l'actu en images | La une des lecteurs : votre blog fait l'actu