Avertir le modérateur

29/01/2017

Scrisoare pierdută, Caragiale, România, Ponta, Ghiţă, Dragnea, Tolontan, Fati, DNA, SRI, anti-anticorupţie, democraţie, FranceWebSharing,MyNewsCenterNavigator...

Război subteran anti-anticorupţie

bancnote.jpg

Invariabila reacţie pe care mi-o provoacă asemenea istorii cu iremediabil iz de scrisoare pierdută, nelipsite înaintea mai tuturor alegerilor româneşti, e una de amuzament caragialesc combinată cu o uşoară senzaţie de greaţă. E clar că independenţa justiţiei nu-i încă defel bătută în cuie, la Bucureşti. Iar democraţia? Se-ndepărtează parcă, din păcate, în loc să se apropie.

Lire la suite

11/01/2017

Allez à l’essentiel, oubliez le superflu->FranceWebSharing->Emmanuel Leroy – Brexit, Trump, Fillon! Există în mod clar o schimbare de strategie în vârfurile elitelor mondialiste ...Să începem cu Brexit-ul, Să continuăm cu Donald Trump, Incheiem cu Fillon

5 Ianuarie 2017

 După votul în favoarea Brexit în Marea Britanie la 24 iunie, totul s-a derulat ca şi cum agenda mondializării părea abandonată sau în orice caz s-a pomenit cu o aripa frântă.

Prin urmare, dacă însuşi perfidul Albion, matricea istorică şi ideologică anglo-saxonă, abandonează nava europeană afundată în criza migranţilor şi cea financiară, atunci s-ar putea spune cel puţin că asistăm la o schimbare strategică fundamentală din partea celor care ţintesc o guvernare globală. Aşadar, din momentul în care arhivele declasificate ale CIA-ului din 2000 arătau legăturile strânse între presupuşii „Părinţi ai Europei” Jean Monnet şi Robert Schuman cu patronii lor anglo-saxoni, ne-am putea întreba în mod legitim care e interesul mondialiştilor de a lăsa în derivă un instrument preţios de control şi aservire a popoarelor.


Însă dacă oligarhia anglo-saxonă sau cel puţin o parte a acesteia a jucat cartea Brexit şi a victoriei lui Trump, ne pomenim în situația de a constata un caz de figură ideală pentru a orbi lumea şi a înşela chiar şi analiştii cei mai lucizi şi mai circumspecţi.


În realitate, însă, după ieşirea – pentru moment doar teoretică – a Marii Britanii din Uniunea Europeană, victoria lui Trump şi cea a lui Fillon, Reţeaua anticonformistă şi presa de alternativă cântă osanale pentru ceea ce pare a fi o schimbare radicală de paradigmă, faţă de care personal sunt mai mult decât dubitativ.

 

1.Să începem cu Brexit-ul

În mod obiectiv, plecarea „Godon”-ilor din instituţiile europene nu pot decât să-i bucure pe toţi apărătorii înflăcăraţi ai patriilor, întrucât este binecunoscut rolul jucat de Anglia în majoritatea războaielor ce au devastat Europa, şi asta după victoria zdrobitoare a armatelor franceze asupra englezilor în bătălia de la Castillon la 17 iulie 1453.

Lăsând la o parte falsa politeţe, consider că monarhia britanică n-a acceptat niciodată această înfrângere şi, mai larg, eliminarea ei de pe continent, şi că secole la rând, întreaga sa geopolitică a demonstrat că aceasta nu doar intenţionează să recâştige controlul asupra destinelor Franţei şi a Europei, dar dincolo de asta, din moment ce după marile descoperiri geografice a căpătat mijloacele necesare şi mai ales după revoluţia industrială, aceasta şi-a extins influenţa asupra întregii lumii.


Pentru a-şi atinge scopurile, ea a ştiut să combine supremaţia maritimă cu dominaţia financiară, teoretizată în secolul al XVI-lea de către navigatorul englez Sir Walter Raleigh, acesta fiind primul care s-a exprimat în felul următor: „Cel care controlează marea, controlează comerţul mondial; cel care controlează comerţul, controlează bogăţia; cel care controlează bogăţia lumii, controlează însăşi lumea.


Dar să revenim la Brexit. Am convingerea că vârful piramidei oligarhiei britanice – nu cititorul de rând al ziarului „Times” – a luat act recent de eşecul strategiei neoconservatorilor americani în ceea ce priveşte preluarea controlului total asupra lumii după căderea Uniunii Sovietice. Astfel, lumea anglo-saxonă a avut o perioadă de oportunitate relativ scurtă la scara istoriei – 1991/2000 – pentru a pune stăpânire pe Eurasia ca urmare a căderii definitive a Moscovei.

Totuşi, pe durata mandatelor lui Gorbaciov şi Elţîn, stăpânii finanţelor mondiale n-au putut să viseze la nişte parteneri mai buni pentru a pune în genunchi ultima ţară liberă de pe continentul eurasiatic. Şi de fapt, prin jefuirea bogăţiilor, amputarea teritoriilor şi inocularea în doze mari a otrăvii liberale în venele slave, totul a fost pus în aplicare pentru atingerea visului dement al adepţilor unei guvernări mondiale.


Dar la răscrucea mileniilor, încetul cu încetul, Rusia s-a trezit şi a început să conştientizeze treptat că „partenerii” occidentali nu doresc atât un parteneriat, cât o capitulare în toată regula. Anumiţi autori anti-conformişti, precum Pierre Hillard, în ciuda calităţii lucrării acestora, susţin în permanenţă precum că liderii ruşi sunt uneltele Sistemului. Personal, însă, consider că realitatea e mult mai complexă şi va necesita în timp o analiză mult mai detaliată. Faptul că Vladimir Putin, de exemplu, – deşi are o aversiune totală faţă de ideologie – provine din şcoala „liberală” a KGB-ului nu lasă loc de îndoială.


Însă convingerea mea este că iniţial geografia, apoi istoria, după care descoperirea treptată a voinţei nestăpânite a anglo-saxonilor de a-şi subjuga ultimul popor liber de pe continentul eurasiatic l-au determinat pe Vladimir Putin, iar alături de el – majoritatea poporului rus, să conştientizeze adevăratele mize, acesta începând să elaboreze o alternativă la ideologia occidentală. A se vedea la acest subiect remarcabilul articol al lui Aleksandr Dughin asupra cezarismului.


Această deşteptare a Marii Rusii şi formidabila modernizare a armatei ruse, realizată doar într-un deceniu, a temperat speranţele anglo-saxonilor şi neoconservatorilor de a-şi înfăptui cucerirea militară a lumii într-o scurtă perioadă de timp prin impunerea presupusei lor superiorităţi tehnologice.


Ce legătură ar avea toate aceste întâmplări cu Brexit-ul?

Ei bine, pur şi simplu atunci când Sistemul se izbeşte de o rezistenţă pe care n-o poate învinge, acesta utilizează căi ocolite pentru a-şi atinge scopurile. Luând act de superioritatea militară rusă faţă de tehnologia occidentală, inclusiv faţă de cea americană, el a revenit la ceea ce ştie să facă mai bine, adică la ingineriile financiare şi la ceea ce City-ul a început să facă prin intermediul DST-ului.


Pentru a înţelege mai bine logica sistemului, trebuie să avem mereu în minte că oligarhia, Noua Ordine Mondială, clasa superioară mondială, iniţiaţii, marea finanţă, numiţi-i cum doriţi, urmăresc în permanenţă acelaşi scop, şi asta de secole, generaţie după generaţie: a obţine controlul total a întregii umanităţi. Aşadar, Brexit-ul trebuie văzut nu ca o eliberare a unui popor din ghearele mondializării, ci pur şi simplu ca o pauză sau mai curând o reorientare a strategiei adevăraţilor emiţători de ordine.


Am putea împinge presupunerile noastre şi mai departe, imaginându-ne, de exemplu, că afacerea murdară Strauss-Kahn de la hotelul „Sheraton” din New York în 2011 a scos în vileag premisele a ceea ce vedem să se manifeste la ora actuală într-o manieră mult mai clară. Trebuie amintit faptul că fostul director al FMI, în conformitate cu anumite competenţe ale sale, a urmat o politică de stabilire a drepturilor speciale de tragere, în strânsă legătură cu China şi Rusia, situaţie în care Libia urma să joace un rol iniţial important, datorită politicii sale africane şi ponderii pe care o aveau rezervele ei financiare prin intermediul fondurilor sale suverane. Dar dacă implementarea acelor faimoase DST, dorite de către City, îi conveneau Chinei şi unor ţări emergente, care tindeau de asemenea să scape de presiunea dolarului, este evident că oligarhia americană nu putea să vadă cu ochi buni evadarea din supremaţia dolarului, care îi asigură dominaţia asupra sistemului financiar mondial.


Am putea, deci, presupune că această cădere a şefului FMI a scos în vileag confruntarea dintre anumite cercuri de la City şi unele cercuri de pe Wall Street, precum şi că Dominique Strauss-Kahn a fost prima victimă de anvergură a ceea ce poate fi văzut ca o sciziune în tabăra globaliştilor, iar în acest război fratricid, în toate sensurile acestui termen, Wall Street-ul şi complexul militar-industrial american au fost cei care au repurtat prima victorie.

Şi această victorie a fost urmată de alta, şi anume căderea dictatorului libian, cea de-a doua victimă de anvergură în lupta dintre dolar şi ceea ce încă mai reprezintă lira sterlină. Altfel spus, anul 2011 mai poate fi considerat şi ca un an al dominaţiei mondiale a complexului militar-industrial american, reprezentat pe scena internaţională de către Hillary Clinton şi valeţii săi europeni Cameron şi Sarkozy.

Şi asta probabil pentru că ea a servit în mod remarcabil interesele unei părţi a oligarhiei americane aflate deja în conflict cu City, care a găsit în persoana lui Hillary Clinton un campion al taberei democrate, menite să apere cu orice preţ, inclusiv cu preţul unui război mondial, preeminenţa Statelor Unite asupra restului lumii. Anume din această perspectivă am putea vedea candidatura lui Trump ca un contra-atac al City, destinat temperării progresive a veleităţilor de dominaţie mondială a SUA prin forţa brută, prin realinierea puterii americane şi supunerea acesteia singurei voinţe a matricei londoneze.

 

2.Să continuăm cu Donald Trump

Există un fapt care a fost mai puţin accentuat, şi anume că primul om politic european care s-a întâlnit cu Donald Trump după alegerea acestuia este Mister Brexit în persoană, şi anume însuşi Nigel Farage, ex-preşedinte UKIP, demonstrând prin asta că forţele care au susţinut ieşirea Regatului Unit din UE au fost pe aceeaşi linie cu cele care l-au susţinut pe Donald Trump în SUA.


Cât priveşte personajul extrem de controversat care este noul stăpân al Casei Albe, informaţiile difuzate fiind contradictorii, ar trebui să aşteptăm mai multe luni înainte de a vedea cum se va contura în realitate noua politică internă şi internaţională a Statelor Unite.


Dacă e să pornim de la ceea ce ni s-a transmis pe parcursul campaniei electorale sau de la propriile declaraţii ale lui Donald Trump – fără a zăbovi asupra aspectelor indecente sau asupra suspiciunilor de viol -, am putea să deducem în mod normal următoarele elemente:

În politice internă:

  1. a) reindustrializarea ţării;
  2. b) stoparea imigraţiei (sud-americane şi musulmane);
  3. c) punerea la respect a Wall Street-ului și a Sistemului Federal de Rezerve al SUA;
  4. d) reducerea impozitelor pentru întreprinderi;
  5. e) relansarea printr-o politică de ample investiţii în infrastructură;
  6. f) independenţa energetică prin intermediul gazului şi petrolului de şist.

Dacă e să ne reţinem la primele trei puncte şi dacă acestea vor fi într-adevăr puse în aplicare începând cu luna ianuarie, ar fi vorba în mod cert de o revoluţie, radical diferită faţă de politica promovată de către Statele Unite de la Jimmy Carter încoace.

Dacă e să luăm în calcul faptul că politica americană, începând cu anii 1970, a favorizat în mod evident „offshorizarea” marii finanţe prin delocalizarea industrială a întregii lumi occidentale, în beneficiul Asiei şi al Chinei în particular şi prin dezvoltarea simultană de paradisuri fiscale, proiectele lui Donald Trump sunt în mod clar în dezacord izbitor cu această politică de distribuţie a bogăţiei la nivel mondial.


Și ca să spunem lucrurilor pe nume, atunci când o uzină este mutată din Cleveland la Shanghai sau de la Detroit la Kuala Lumpur, ajungem să constatăm următoarele: s-a produs sărăcirea claselor medii şi populare americane; s-a înregistrat o îmbogăţire a populaţiilor asiatice şi pe deasupra creşterea considerabilă a marjei de profit a societăţilor transnaţionale şi a principalelor bănci care le controlează.

Deci, dacă Trump îşi va menţine angajamentele electorale, vom asista la o redinamizare a societăţii americane în detrimentul marii finanţe internaţionale. Va merge oare această voinţă până la răsturnarea puterii exorbitante a Rezervei Federale şi la restabilirea unui capitalism de stat, asemenea celui care a dominat în Statele Unite înainte de 1913, anul creării Rezervei Federale? Viitorul ne va arăta.


Ceea ce deja s-a obţinut este faptul că victoria lui Trump a eliberat în mod evident anumite conştiinţe din lumea anglo-saxonă, în particular în lumea mass-media, deoarece am început să vedem în presa britanică articole ce repun în discuţie versiunea oficială a atentatelor din 11 septembrie, un lucru absolut inimaginabil cu doar o lună în urmă.

În politica internaţională:

  1. afişarea unei voinţe de cooperare cu Rusia;
  2. iniţierea unor tensiuni cu China prin anunţarea restabilirii unor tarife vamale ridicate;
  3. renunţarea la războaiele de agresiune şi în particular în cazul conflictului din Siria;
  4. repunerea în discuţie a acordurilor internaţionale privind schimbările climatice;
  5. repunerea pe tapet a problemei ridicării sancţiunilor contra Iranului.

Să le luăm pe rând.

Voinţa de a coopera cu Rusia, în special în lupta contra terorismului – sponsorizat la scară largă de către Statele Unite şi aliaţii lor -, este cea mai bună noutate la care putea spera Rusia, ceea ce şi explică marea satisfacţie exprimată la Moscova după victoria candidatului republican.

Este evident faptul că dacă, dimpotrivă, ar fi câştigat Hillary Clinton, riscurile iminente de declanşare a unui al treilea război mondial nu erau deloc neglijabile şi că un şir de semnale alarmante au şi fost lansate în ultimele luni în Europa şi în Marea Chinei.

Cât priveşte reluarea tensiunilor cu China, s-ar întâmpla pentru prima dată după sfârşitul anilor 1960 când am asista la reluarea conflictelor cu Imperiul de mijloc. Încă din perioada lui Nixon relaţia cordială între China şi SUA practic nu a cunoscut hiatusuri, cu excepţia tulburărilor create odată cu sfârşitul războiului din Vietnam din 1975. Este important să se ţină cont de aspectul respectiv, deoarece acesta e în dezacord cu alianţa financiară pe care a angajat-o Londra cu Pekinul, prin intermediul introducerii DST-ului şi susţinerii Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură – altfel zis, o susţinere a politicii strategice a Chinei: o centură, un traseu.


În chestiunea războaielor de agresiune este vorba de o turnură majoră (dacă această promisiune va fi respectată) a politicii externe americane de după 1945. În particular, stoparea susţinerii de către Statelor Unite a politicii de  destabilizare a statelor laice din Orientul Apropiat şi Mijlociu şi din Africa de Nord, promovată de către Arabia Saudită şi Qatar cu ajutorul Fraţilor Musulmani, ar reprezenta o schimbare fundamentală a strategiei din partea lumii anglo-saxone şi, în plus, va demonstra o separare netă între politica Londrei şi cea a Washingtonului.


Ceea ce ar fi de reținut în această evoluţie este faptul că remodelarea Marelui Orient Mijlociu, elaborată în oficinele neoconsevatoare, care cel mai probabil sunt în legătură cu statul Israel, va cunoaşte o stopare bruscă, care deja se conturează prin reluarea alianţei manifestate de către Egipt, acesta raliiindu-se luptei contra terorismului în Siria.


Dacă aş fi în locul primului-minstru israelian, aş începe să mă întreb despre alianţa reînnoită în 1917 între Lord Balfour şi Theodor Herzl.


În ceea ce ţine de repunerea în discuţie a angajamentelor americane privind acordul COP 21, este vorba aici de o declaraţie mult mai importantă decât pare. În consecinţă, în pofida furtunilor mediatice din presa mainstream asupra unanimităţii între „experţi” şi guverne, inclusiv papa, asupra chestiunii încălzirii globale, este interesant de observat că noul preşedinte american şi-a exprimat scepticismul vizând pretinsa încălzire a pământului.

După ce am examinat originea acestei farse, precum şi larma mediatică fenomenală care o acompaniază, consider că am putea cădea de acord că aici este vorba de o nouă escrocherie, de această dată de anvergură planetară, menită să ne facă să acceptăm faptul că în anii viitori va trebui să plătim noi taxe – ghiciţi cui anume? – pentru a avea dreptul să respirăm un aer „sănătos.


Şi, în sfârşit, în ceea ce priveşte poziţia lui Donald Trump asupra acordului cu Iranul, mărturisesc sincer că mă pierd în supoziţii. A vrut el oare să îmblânzească lobby-ul sionist în cadrul alegerilor prezidenţiale? Oare a pus el în aceeaşi torbă regatul wahhabit, ISIS/DAESH/EI, Fraţii Musulmani şi Republica Islamică Iran? Este el pe punctul să aplice politica Israelului, având în vedere relația lui strânsă cu Beniamin Netanyahu?

Singurul lucru cert este că geopolitica îşi are regulile sale şi că mi se pare dificil să se împace o politică de alianţă cu Rusia pentru eradicarea terorismului, în particular în cazul teatrului de operaţiuni din Siria, cu o politică agresivă de reluare a acordurilor cu Iranul, ţinându-se cont de faptul că ultimul este un actor major în lupta împotriva otrăvii islamului integrist în acţiune în Irak şi în Siria.


În orice caz, chiar dacă nu suntem la capătul surprizelor pe care ni le rezervă alegerea lui Trump, este cert faptul că ascensiunea lui constituie o schimbare tectonică majoră, efectele căreia încă n-am reuşit să le estimăm până la capăt, în mod special în Europa şi în particular în Franţa.

 

3.Să încheiem cu Fillon

Este foarte probabil că victoria acestuia la alegerile primare ale dreptei sunt în legătură directă cu victoria lui Donald Trump, ultima fiind o consecinţă logică a Brexit-ului.

Punctul comun care uneşte aceste trei surprize ale ultimelor luni este prăbuşirea completă a instituţiilor de sondare a opiniei publice şi a mass-media dominante, care în toate trei cazurile au dat de-a valma câştig de cauză taberei adverse.

Prima constatare care e în consonanţă cu ideea de sciziune în sânul taberei mondialiştilor, voinţa de schimbare strategică, afişată de către o facţiune a oligarhiei, n-a fost luată în seamă de către canalele obişnuite cu difuzarea gândirii unice. Această afirmaţie merită să fie temperată prin excepţiile notabile din presa anglo-saxonă, dar – vai! – nu şi din presa conformistă franceză, aliniată în totalitate la vechile standarde ale mondializării

1.0. Va trebui să i se explice că s-a trecut la versiunea
2.0 şi că aceasta include anumite reverenţe faţă de personaje atât de atipice cum e Trump şi atât de insipide cum este Fillon.

A doua constatare: se pare că puterea reţelelor sociale de a crea valuri puternice sau de a inversa tendinţele începe să-şi producă efectele. Începând cu anul 2003 şi revoluţia color ce a determinat căderea preşedintelui Şevarnadze în Georgia şi până în zilele noastre, reţelele sociale s-au dezvoltat în mod considerabil, iar influenţa asupra creierilor exercitată de către aceste reţele a cunoscut un salt enorm. Impactul este mult mai puternic decât al reţelelor militanţilor de tipul Avaaz, binecunoscut pentru finanţarea de către George Soros; de acum încolo este posibil de a încărca întreg spaţiul virtual cu dezinformare sau cu informaţii părtinitoare pentru a ruina o candidatură (Alin Juppé), inclusiv prin intermediul canalelor de Internet anticonformiste.


În ceea ce priveşte poziţia lui François Fillon contra avortului sau în favoarea acestuia, ar fi bine să ne amintim de fabulele lui La Fontaine: „Sunt o pasăre, priviţi-mi aripile, sunt un şoarece, trăiesc ca guzganii…”


Fără a intra în această dispută, care nu mă interesează deloc, fie că ar fi vorba de o postură sau de o impostură, mi se pare mult mai interesant să înţelegem de ce Fillon l-a învins pe Juppé, în timp ce totul părea să indice că Sistemul în versiunea lui franceză votase pentru primarul de Bordeaux deja de mai multe luni.

Mai mult decât atât, calchierea după Brexit şi alegerea lui Trump mi se pare destul de valabilă; şi de această dată ne aflăm în faţa a ceea ce pare a fi o ruptură în sânul Sistemului sau o facţiune pe care o numim arheo-americană sau clintoniană, dacă doriţi, care îl susţine pe Juppé (vechiul Young leader), în timp ce o altă facţiune, pe care am putea-o numi neoglobalistă, a înţeles – sau a fost informată în mod corespunzător – că strategia s-a schimbat şi că de acum încolo ar trebui să-şi schimbe direcţia.


Şi ceea ce ne mai deranjează în cazul lui Fillon e faptul că acest insignifiant om politic de provincie este fiu spiritual al lui Joël Le Theule, fost deputat din partea Sarthei, care l-a și introdus pe François Fillon în farmecele şi chinurile vieţii politice franceze.

Şi iată că ne-am pomenit cu acest viitor preşedinte cvasi-desemnat, ex-gaullist social, transformat în dublu ultra-liberal şi foarte conservator de când cu viitorul său omolog de dincolo de Atlantic Donald Trump.


Acum este clar că François Fillon, având susţinerea oficială a mediilor catolice de la „Le Manif pour tous”[5], cu excepţia unui accident oricând posibil, vede alegerile prezidenţiale din anul viitor aproape câştigate şi că vom avea un guvern ultra-liberal şi ultra anti-social în exerciţiu, spre marea satisfacţie a păpuşarilor care trag de sfori. Şi pentru a vă arăta că este dificil de a te afla în acest coş de crabi, puneţi-vă un pic în locul lui Alain Juppé, căruia personaje importante i-au declarat cu certitudine, de cel puţin doi sau trei ani, că acum va fi rândul lui să guste din deliciile puterii şi care, după toate acestea, l-au anunţat brusc că, după toate câte au fost, nu el va fi alesul, ci altul, al cărui profil se potriveşte mai bine politicii care se doreşte a fi promovată sau evoluţiei mentale pe care o cunoaşte ţara.

Şi dacă aţi citit cu atenţie notiţele făcute de „French-American Foundation”, aţi observat că un oarecare Henri de Castries (director general al AXA) a fost membrul (promoţia 1994) acesteia şi că a fost, deci, foarte apropiat de Alain Juppé în calitate de „co-Young leader”.


Dar Henri de Castries, descendentul marchizului de Sade, potrivit descrierii sale de pe Wikipedia, este în acelaşi timp, începând cu 2011, conducătorul grupului Bilderberg, acesta revendicându-şi fără nici un complex apropierea sa specială cu noul patron al dreptei republicane, şi asta după ce a susţinut, ca de obicei fără nici un minim complex, candidatura lui François Hollande în 2012.


În concluzie, mi se pare important să privim toate evenimentele care au survenit cu o maximă circumspecţie şi se cuvine, mai ales, să nu ne lăsăm abuzaţi de declaraţiile de circumstanţă sau de către trişorii puşi să ne deturneze atenţia de la ceea ce se întâmplă într-adevăr. Sistemul este mare maestru în arta de a manipula lumea.


Există în mod clar o schimbare de strategie în vârfurile elitelor mondialiste şi, foarte probabil, o luptă pe viaţă şi pe moarte între facţiunea arheo-americană şi cea neoglobalistă este în desfăşurare. Majoritatea elitelor franceze, în particular cele mediatice, încă n-au înţeles raţiunile şi mizele acestor schimbări. Se cuvine să fim de o luciditate extremă în lunile care vin, deoarece schimbările vor fi profunde şi brutale. În aparenţă, ideile conservatoare, revenirea la tradiţie, consolidarea naţiunilor şi a identităţilor vor fi ridicate în slăvi. Dar este bine să nu se uite că Sistemul este inamicul declarat al patriilor, al popoarelor şi al tradiţiilor.


Scopul lor este să ajungă la o dominaţie absolută asupra unei umanităţi dezrădăcinate, fără memorie şi la înrobirea acesteia prin controlul total asupra minţilor. Reţelele „sociale”, banii „digitali”, transhumanismul, omul bionic… iată câteva elemente din proiectul lor, iar eu unul nu consider că Brexit, Trump sau Fillon sunt de natură să împiedice acest dezastru anunţat.

Asta doar dacă Sfânta Rusie nu va continua să joace rolul „micului sat galez”, care încă mai rezistă şi va rezista întotdeauna în faţa invadatorilor… Cine ştie?

05/11/2016

Adevărul e departe de a fi absolut... Cunoaşterea lui poate fi şi intuitivă. Iar a pretinde că-l „posezi” e un posibil indiciu de fanatism.FranceWebSharing & MyCenterNavigator> C'est Moi> C'est Vous> C'est Nous..What Everyone Needs to Know

Trump, Clinton şi criza democraţiei

Ce poate depăşi oroarea unui preşedinte cu accese de intoleranţă? O preşedintă răsplătind o nouă elită rinocerizată, care, spre a-l evita pe liderul populist, nu se rezumă s-o voteze, ci vrea să desfiinţeze democraţia.

US TV Debatte Trump vs Clinton (picture alliance/AP Photo/J. Locher)

 

Una din glumele cele mai amare făcând haz de campania electorală americană priveşte nu doar SUA, ci însuşi sistemul democratic. Înverşunaţi la culme, Hillary Clinton şi Donald Trump se confruntă cu năbădăi, în timpul uneia din dezbaterile lor tv. O poză larg vehiculată îi înfăţişează oţărându-se unul la altul, furioşi.  În dreptul fotografiei importalizându-le schimonoselile o legendă le recomandă evreilor de peste ocean să ţină cont de aceste „două motive în plus pentru o emigrare în Ţara Sfântă”. Comentată recent în „Jerusalem Post”, de un gânditor israelian, acest haz de necaz trimite la „tragedia celei mai bizare campanii electorale americane, care a şifonat dramatic imaginea SUA”.

Si nu doar imaginea ei. Ci pe a democraţiei însăşi. Nu puţini alegători de peste ocean îi resping categoric pe ambii candidaţi. Pe Trump, fiindcă nu pare să aibă nici maturitatea intelectuală, nici pe cea emoţională, necesare exercitării responsabile a funcţiei înzestrate cu puterea cea mai mare din lume. Unii văd în el un risc „fascist”, posibila reeditare a unui Arturo Ui. Sau, dacă preferăm plăsmuirilor lui Brecht pe cele ale lui Thomas Mann, Trump ar putea trece drept actualizarea înspăimântătoare a ideei de hipnotizator politic, de genul lui Cipolla.

La rândul ei, Hillary Clinton e ineligibilă nu doar din pricina ipocriziei ei mascate îndărătul etichetei de pragmatism şi a propensiunii ei pentru minciuna oportună. O descalifică mai cu seamă bilanţul faptelor ei ca senator, ca nevastă de preşedinte şi, last but not least, ca şefă a diplomaţiei. Acest bilanţ, detaliat în varii alte instanţe e, pur şi simplu, devastator şi alimentează masiv nu doar suspiciunea de incompetenţă, ci, mai grav, pe cea de corupţie.

Întrucât s-a aflat mult timp la putere, a o alege pe Clinton contravine flagrant practicilor democratice, de vreme ce ele reclamă, ades, un vot „retrospectiv”. Căci, la urne, penalii gen Dragnea sau Ponta, ori dregătorii care au greşit, trebuie trimişi la plimbare, iar nu într-o nouă funcţie. Altfel, moare cu zile democraţia, „această cea mai rea formă de guvernământ din toate, în afară de toate celelalte forme încercate din timp în timp, după cum o definea Churchill.

Calitatea execrabilă a celor doi candidaţi principali la şefia statului american redeschide larg, aşadar, dosarul democraţiei. În fond, a selectat şi propulsat în prim plan nedemni şi neaveniţi. Şi nu e la prima ei aberaţie. A făcut-o, de altfel, şi avansând alte oferte stranii, populiste, de felul unui Obama, ori Bernie Sanders. Or, dacă democraţia se bazează pe votul unor ignoranţi analfabeţi, precum cei pregătiţi să-l plebisciteze pe Trump, n-ar fi oare preferabilă o „epistocraţie”, după cum a numit politologul american David Estlund o revenire la elitismul politic platonician?

N-ar fi util, să spunem, un test de alfabetizare, de inteligenţă şi de informaţie politică în baza căruia să eliberăm autorizaţii de alegător, astfel încât să se elimine riscul sufragiului indezirabil al proştilor şi al neinformaţilor? N-a regretat H.R. Patapievici, în anii 90, votul cenzitar? Nu s-a plâns "reacţionar" Jose Ortega y Gasset de "Revolta maselor"?

Discuţia pe acest subiect a reluat-o recent americanul Caleb Crain, cu informaţii excelente şi competenţă indubitabilă, în New Yorker, într-un articol intitulat „The Case Against Democracy”.  Atât „Rechizitoriul în contra democraţiei”, cât şi apărarea ei sunt problematice şi contestabile. După cum s-a evidenţiat persuasiv de-a lungul timpului, Platon însuşi a alunecat în derizoriu cu propunerea recluziunii filosofilor, astfel încât să li se păstreze mintea la adăpost de distracţii. Crain reia şi sugestiile mai practicabile ale unui J.S. Mill, recomandând să li se ofere „cetăţenilor avizaţi” (cu diplome universitare, bunăoară) sufragii în plus. În baza lor, practica restrângerii dreptului la vot în temeiul unor teste de alfabetizare s-a perpetuat în SUA pe-alocuri până în anii 70 ai veacului trecut.

La evrei a existat, în vechime, o „epistocraţie”, deciziile fiind adoptate prin votul majoritar al unei aristocraţii a spiritului, în speţă al experţilor de vârf, demonstrabil versaţi în exegeza textului biblic şi în interpretarea voinţei divine. Or, pare clar că democraţia e altceva decât „epistocraţia”. Iar prezumtiva adecvare cognitivă e un criteriu politic foarte discutabil.

Căci adevărul e departe de a fi absolut. Cunoaşterea lui poate fi şi intuitivă. Iar a pretinde că-l „posezi” e un posibil indiciu de fanatism. Crain o citează în context pe Hannah Arendt, potrivit căreia nu „adevărul, reclamând, peremptoriu, să fie recunoscut”, ci „dezbaterea este însăşi esenţa vieţii politice”. 

Avantajul epistemic, logic, intelectual, nu mi se pare suficient spre a garanta un bun practicant al treburilor publice. În ce mă priveşte, consider lipsa de empatie un defect politicianist net mai grav decât naivitatea. Crain recapitulează şi alte motive de neîncredere în epistocraţie”. În fond, cine-i oferă „mai ştiutorului”, spre a împrumuta termenul lui Mihai Şora, autoritate politică? Şi de ce? Dar una morală? Sau de cea din urmă nu mai e nevoie? 

Din acelaşi dosar mai face parte şi o recentă carte, semnată de Jason Brennan sub titlul „În contra democraţiei”. Ea argumentează locvace dar neconvingător în favoarea limitării puterii politice deţinute de ceea ce autorul numeşte „ignoranţi”.

Aici se închide cercul. Capcana e vădită. America, farul democraţiei, se pregăteşte să escaladeze culmea antidemocraţiei. O parte a ei invocă apărarea democraţiei spre a justifica desfiinţarea ei. Altfel spus, de frica desfiinţării democraţiei de către votul prezumtiv „fascist” al prea puţin şcoliţilor adepţi ai unui Trump, unii sunt gata, în numele progresului, să suprime democraţia însăşi. Ca şi cum a opri ascensiunea „evitabilă” a unui nou „Arturo Ui” ar presupune lichidarea votului liber, secret şi universal.

Ca şi cum Hitler şi crimele sale în masă ar fi fost mai degrabă produsul scrutinului democratic ce l-a adus la putere, decât al dictaturii, punând capăt Republicii de la Weimar şi oricărui vot, dictatură pe care liderul nazist s-a grăbit s-o introducă el însuşi, după ce a parvenit la cârmă. Ca şi cum articulatul şi carismaticul criminal şi adulatorii săi intelectuali din elita României interbelice n-ar fi fost ei înşişi proba că sursa primordială a totalitarismului e elitistul însuşi, expresie a urii de sine şi, implicit de democraţie, a unui segment substanţial al burghezei.

Autor: Petre M. Iancu

Mai mult pe aceeaşi temă

default

De la Bosch la Cioloş 10.08.2016

Mă pregăteam să abordez grozăvii insuportabile. De pildă actualitatea unui Hieronymus Bosch, la fix o jumătate de mileniu de la decesul pictorului flamand, mare expert în chinurile iadului şi păcate capitale omeneşti

Know why, Know who, Know where, Know what. The know how to succeed. Join Now!

 All the News from Arround the Web, all theTime

20150119_111932.jpg

 

20150119_111841.jpg 

 

 

1agld1r.gifTIME FOR NEWS

What Everyone Needs to Know

Connecting You Through News Center

MyNewsCenterNavigator ©

n'a pas de limites...pour comprendre plus en détail l'actualité économique, sociale, politique et culturelle internationale.

Restez connectés avec Ma tablette Magique,

"MyNewsCenterNavigator",

Un ODP (On-Device-Portal ) révolutionnaire pour toute la famille,...

 If you love news so much that you even love hearing news about news sources, then this particular news is on an "Extra! Extra! Read all about it!"

Contact : Tél.:+33 (0)1 39 65 50 34    mailto:franceweb@gmail.com

Mobile: +33(0)6 21 97 47 99 

THE NEW GLOBAL VILLAGE.Network of cooperating companies which complete each other seamless on the complete spectrum of Internet and communication.People, Regions, Countries, Firms, Departments, Knowledge, You !

LOCAL - REGIONAL - NATIONAL - INTERNATIONAL

To stay in the game, your presence is critical.THE NEW GLOBAL VILLAGE.Network of cooperating companies which complete each other seamless on the complete spectrum of Internet and communication.People, Regions, Countries, Firms, Departments, Knowledge, You

WE PROVIDE COLLABORATION SOLUTION TO THE WORLD.

 The ability to reach the world. The capacity to change it.

 

It's what happens when the most advanced network on earth meets the world's richest content to take your business anywhere on the planet. A fast, secure, seamless global network. A full range of  services that meld network and applications to enable an array of rich content. One Planet. One Network. Infinite possibilities.

 

THE NEW GLOBAL VILLAGE.

E-GlobalNetwork's unique infrastructure, applications and Web hosting for Micro, Small and Medium-sized  Enterprises (SMEs) at Global, European, national or local level.

FWmultilingue.jpg

 

The e-Global are a Network of cooperating companies which complete each other seamless on the complete spectrum of Internet and communication.

In this very vast Internet site we describe of course who we are, what we do, how we work and where you can find us.
Moreover you find a lot of interactive examples under applications. In ours port folio our projects have been placed. In the chapter news you, find articles which we have published in the past five years.

The Global Evolution

 globalpartnersnetwork - Copie.jpg

Look to the Future, and what do you see? New life, new technology.

This is our vision of the future: inventing a better world in which you grow up.

 

Our Mission : Building Global Communication Networks.

 

People, Regions, Countries, Firms, Departments, Knowledge, Business Network,..., You !

searchable-info.png

 

The World is our WorkplaceLet's work togheter.

Collaborate, Communicate, Connect...24/7/365.

The Infinite Archive. Storing bits for 100 years.

To preserve our knowledge base and cultures, we must find a way to save digital content for future generation.

E-GLOBALNETWORK drives our ambition of "prosperity for all" by working to create the best environment for business success in the World. We help people and companies become more productive by promoting enterprise, innovation and creativity. We champion French business at home and abroad. We invest heavily in world-class science and technology. We protect the rights of working people and consumers. And we stand up for fair and open markets in France, Europe and the World.

Reach the right prospects at the right time with E-GLOBALNETWORK

The benefits

It is no exaggeration to describe E-GLOBALNETWORK as a revolution for the marketing industry. For the first time, it gives businesses of any size access to the mass market at an affordable price and, unlike TV or print advertising, it allows truly personalized marketing. Specific benefits include: global reach, lower cost, 24-hour marketing, shorter lead times, a level playing field, personalisation, one-to-one marketing

Become our Partner

 

We believe in long-term, fair cooperations, built on mutual benefit, competence, responsibility and trust. We believe in partner networks where every partner contributes his know-how and professional competence to the realisation of successful business projects. We offer you a partnership where you keep your individuality and profit from our solutions and technology for ther realisation of  your own independent projects. Are you interested? Please contact  us!

We have dedicated our knowledge and experience, time and effort to provide our customers and business partners with state-of-the-art solutions and services that exceed their expectation of quality. We are determined to build successful long-term cooperations where our partners keep complete independence and rely on our professional services to stay highly competitive in a dynamic,  ever changing business environment.

Our highly-skilled partners provide know how to "retain good, identify and improve the weak points to ensure independence and the implication of future applications." We focus only our costumers, their aims, their conditions, their visions to develop their special solution.

 

E-GLOBALNETWORK is the most cost-effective way to promote your site on the Web.

To stay in the game, your presence is critical.

Registration offer great benefits.

For more information call us at  +33 (0)1 39 65 50 34 ,

or contact Business Development Representative, Stefan Raducanu

E-GLOBALNETWORK

+33 (0)6 21 97 47 99

 

 
Toute l'info avec 20minutes.fr, l'actualité en temps réel Toute l'info avec 20minutes.fr : l'actualité en temps réel | tout le sport : analyses, résultats et matchs en direct
high-tech | arts & stars : toute l'actu people | l'actu en images | La une des lecteurs : votre blog fait l'actu